Caru diretturi, avi cchiù d’un’ura,
ca mi sfirniciu pi’ capiri e dicifrari
n’autra targa di Palemmu ca tantu cci accurtura,
c’un linguaggiu degnu sulu di parramintari.

Nna‘ nostra città, in pienu centru,
o’ Corso Vittoriu Emanuele, l’anticu Cassaru,
‘na bedda ‘nsigna fa mostra dall’ottucentu,
appizzata, forsi, da un arabu zingaru.

‘Sta meravigghia recita: ”D’ivieto d’affissione” !
“Ivieto” in tutti i libra sarbati ‘nta la cascia,
‘sta palora propriu nun esisti cu’ precisione,
e a tutti i tentativi ‘a menti s’arrenni e s’affroscia.

A pocu a pocu, però, cuminciu a dicifrari:
“ivi”, un avverbiu, significa luogu pricidenti,
“eto” po’ derivari dal grecu ethos e vordiri “postu d’abitari”
allura, ‘sta farfantaria di affissioni chi c’entra, accirenti !

Tuttu ‘stu ragiunamentu certamente m’attizza,
picchì s’u’ Cumuni, ca’ so’ curtura,
si permetti d’ammuntuari ‘sti palori cu’ acutizza,
cci sarannu mutivi seri di linguaggiu, addirittura.

Oh, bedda matri, mi sentu pirdutu,
aiu pruvatu cu’ internet, cu’ prufissuri di scola,
p’accurzari, mi signalaru un nomu d’un cinisi avvedutu,
“Ludicu Ju”, ‘nsignanti supiriuri, ca menti chi pari ‘n’edicola.

Cci detti subitu l’incaricu
e doppu quasi un misi di ricerchi a’ oltranza,
mi rispunniu abbuttatu ma surridenti e guliardicu:
‘un cci facissi casu, è sulamenti ‘na virgugnusa ‘gnuranza …

Ma po’ essiri mai ? “Cci voli u’ ventu ‘nchiesa,
ma no stirrubbari u’ parrinu ‘nterra !!!